Fair-play între talent şi ambiţie

Într-o dimineaţă de toamnă m-am prezentat la secretariatul unei şcoli şi am spus unui profesor că am venit să mă înscriu la acea şcoală. Era o şcoală cu profil sportiv. Aveam 10 ani. Profesorul m-a privit mirat şi a dat un telefon. Am aşteptat puţin până a venit un bărbat foarte înalt care mi-a spus că probele sportive pentru admitere s-au dat deja în vară. Când i-am zis hotărâtă că VREAU să fac sport, a zâmbit. Mi-a promis că va discuta cu directorul şi cu părinţii mei. După vreo 2 zile m-au anunţat să mă prezint la probe. A fost uşor pentru mine şi m-au admis. Părinţii mei, au admis mai greu că m-am hotărât aşa din senin, de capul meu, să-mi schimb şcoala.
În prima zi de şcoală profesoru ăla înalt a spus că cine vrea să facă atletism să rămână în acea sală şi cine vrea să facă antrenamente de handbal să meargă pe terenul de sport. Am fost singura atunci, care a ieşit din sală. Eu vroiam să fac sport în echipă. Când au văzut fetele că sunt atât de entuziasmată de antrenamentele cu mingea, s-a format şi echipa. La primul antrenament am învăţat cum să ţin mingea de handbal în mână. Au urmat apoi ani, în care am învăţat cum să mă “strecor” să arunc mingea în plasa echipei adverse si cum să-mi apăr semicercul.
Am avut talent. Moştenit şi dăruit. Tata a fost campion la popice şi mama a jucat volei. Am fost dăruită cu talent şi de la mama- natură. Am avut atâtea bucurii, prieteni, am călătorit mult . A fost şi greu, mai ales în cantonamente . Am învăţat să fiu disciplinată şi încrezătoare. Am cunoscut oameni de valoare, cărora le sunt recunoscătoare.
Mi-a plăcut handbalul pentru că este un joc spectaculos, bazat pe viteză , multă pregătire atletică, forţă şi rezistenţă, gândire tactică şi o perfectă armonizare în cadrul echipei. Expresii din handbal ca: aruncarea mingii, circulaţia jucătorilor, circulaţia mingii, contraatac, repliere, dublaj, paravan, mi-au rămas întipărite bine în minte pentru că le aplic şi în strategiile de acţiune din alte domenii.
Cel mai mult mi-a plăcut să învăţ ce e Fair-play-ul, acea acceptare loială a regulilor de joc cinstit şi am căutat să simt mereu spiritul de echipă. Fiecare din noi este o energie şi o putere, dar numai uniţi obţinem victorii.
M-am străduit să aplic şi în viaţă regulile preţioase învăţate.
Un comportament în spirit fair-play presupune anumite calităţi: corectitudine, încredere în sine, capacitatea de a pierde, comunicarea cu cei din jur.
Respectarea regulilor, renunţarea la avantajele obţinute incorect, respectarea adversarilor şi acceptarea celorlalţi, mi-au călit caracterul.
Fair-playul este una din calităţile esenţiale care ar trebui să definească relaţiile între oameni.
Sportul de performanţă înseamnă multe sacrificii, muncă, voinţă şi seriozitate maximă. Poate totul pare uşor, însă în spatele competiţiilor sunt sute şi sute de ore de antrenament. Pentru a mă menţine motivată, întotdeauna mi-am stabilit un obiectiv pe care încercam să îl ating.
Orice sportiv de performanţă trece prin momente critice, mie mi se întâmpla, de obicei, înainte de competiţii. Din toate meciurile oficiale la unul singur nu am fost căpitan de echipă. Şi n-a fost meci în care să nu marchez goluri. Am jucat 7 ani. Mulţi, puţini ? Au fost grozavi !
Am rămas cu dragostea pentru sport. Acum nu trece o zi obişnuită în care să nu alerg. Nu fac “paradă” pe străzi, e o pădure în apropiere de unde stau şi pe acolo alerg, ca să-mi menţin în formă “carcasa sufletului”. Sunt sănătoasă tun.
Am fost întrebată de Eugen , la un post anterior:
“-unde crezi că este graniţa dintre ambiţie şi talent şi ce le condiţionează pe astea două?
“-crezi că vorbind în termeni de performanţă, ambiţiosul ,având şi el un talent mediu, performând toată ziua, îl poate depăşi pe talentat, când acesta din urmă îşi exersează talentul doar în limita rutinei ?”
I-am dat un răspuns scurt, atunci:
“-un ambiţios cu o motivaţie poate depăşi un talentat “
Fiecare om are un talent propriu pe care, dacă îl descoperă şi îl ştie folosi, îl poate ajuta în viaţa personală şi în carieră. Însă nu cred că e de ajuns. Mai trebuie ceva în plus pentru a reuşi.Trebuie ambiţie, voinţă, un caracter puternic pentru a trece peste obstacolele pe care le întâmpină.
Voinţa este cea care ne va ajuta să ne continuăm drumul. Şi o ambiţie constantă ne va ajuta să ne atingem ţelul.
Voinţa este o trăsătură a caracterului uman prin care omul, în ciuda oricăror obstacole pe care le întâlneşte, reuşeşte să facă ceea ce îşi propune.
Un om cu talent poate fi depăşit de un om care are ambiţie, educaţie, noroc şi un ţel precis pentru care luptă. O să va spun altădată povestea reală a unei fete, fără talent, care a ajuns departe pentru că a avut, tot ce am înşirat eu în fraza de mai sus. Mă bucur mult pentru ea şi o apreciez. Azi e antrenoare renumită . Şi-a împlinit visul.
Menţionez că aici, eu m-am referit doar la domeniul sportiv, pentru că ăsta îl cunosc. Dacă mai ştiţi voi alte domenii unde funcţionează, spuneţi-mi.
Ştiu că în artă lucrurile stau altfel. Despre asta las pe alţii să vorbească.
Închei cu câteva citate care mi-au plăcut:
“Numai făcând sport în fiecare zi,poţi muri sănătos.”
“Ţinteşte spre lună. Chiar dacă nu reuşeşti, măcar vei fi printre stele.”
“În artă e ca şi în sport. Înving câţiva, dar câştigă toţi.”