Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘De vorba cu mine’ Category

Tentaţia realului

„Iată-mă condamnat pentru neştiinţă,
pentru plictiseală, pentru nelinişte,
pentru nemişcare.
Sentinţe scrise în limba sâmburilor.”
A cincea elegie -Nichita Stănescu

culoare

Read Full Post »

inceput

Sentimentele au un drum al lor ?

sfarsit

Curcubeul există pentru că îl pot vedea.

Este de ajuns să văd ceva pentru ca acel ceva să existe?

Sentimentele există?

Nu pot atinge un sentiment. Atunci când apare îl simt peste tot.

Tot ce pierd, pierd pentru totdeauna ?

Ceea ce nu trăiesc la timp, nu mai trăiesc niciodată ?

Mă doare tot ce iubesc , pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul,

dar poate că aşa arată adevărata iubire.

Spune întotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti.

Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău.

Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe.

Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o dată şi încă o dată până la infinit.

Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune

TE IUBESC

şi nu mi-aş asuma, în mod prostesc, gândul că deja ştii.”

Gabriel Garcia Marquez

Read Full Post »

Şi mai sunt…

rosu1

cu  inima deschisă

„Şi mai cânt şi mai sunt şi respir şi e vânt

Octavian Lazar – „Frumoasa mea”

Read Full Post »

-imagine realizată de fratele meu

Ai, Hai
Doru Stănculescu

N-a şti nime’ că m-am dus,
Numa’ m-or vedea că nu-s,
Sus e cerul, largă-i lumea,
Bine c-a-nfrunzit pădurea.

Ai, hai,
Ai, hai, dihai, dihai,
Pe sub flori mă legănai.

Sus e cerul, largă-i lumea,
N-a şti nime’ că m-am dus,
Bine c-a-nfrunzit pădurea,
Numa’ m-or vedea că nu-s.

Read Full Post »

Cascada Angel

„Louise, o femeie îmbrăcată sărăcăcios, cu o privire de om învins, a intrat într-o zi într-o băcănie. S-a apropiat de stăpânul magazinului într-un mod foarte umil şi l-a întrebat dacă nu ar putea să-i dea şi ei, pe datorie, câteva alimente. I-a explicat cu glas uşor că soţul ei era foarte bolnav şi că nu putea munci, şi că aveau şapte copii, care trebuiau hrăniţi.
John, băcanul, a privit-o de sus şi i-a cerut să părăsească imediat magazinul său. Având însă în gând nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus:
-Vă rog, domnule, o să vă aduc banii înapoi de îndată ce voi putea.
John însă îi spuse că nu-i poate da pe datorie, pentru că nu are credit deschis la magazinul său. Lângă tejghea, se mai afla încă un client, care a auzit discuţia dintre cei doi.
Clientul făcu câţiva paşi înainte şi îi spuse băcanului că o să acopere el costurile pentru orice are această femeie nevoie pentru familia sa. Băcanul răspunse parcă în silă:
-Ai o listă cu cumpărăturile de care ai nevoie?
Louise a răspuns:
-Da, domnule.
-O.K., spuse băcanul, atunci pune-o pe cântar şi eu o să-ţi dau marfă de aceeaşi greutate cu lista dumitale.
Louise, ezitând o clipă, cu privirea în jos, băgă mâna în geantă şi scoase o bucăţică de hârtie, pe care scrise ceva în grabă. Apoi puse cu grijă bileţelul pe cântar, cu privirea tot aplecată. Ochii băcanului şi ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cântarul stătea înclinat în partea cu hârtia. Băcanul, privind la cântar, s-a întors uşor către client şi îi spuse mormăind:
-Nu-mi vine să cred!
Clientul a zâmbit, iar băcanul a început să tot pună pe cântar alimente. Cântarul tot nu se echilibra, aşa încât acesta tot punea pe el alimente, din ce în ce mai multe, până când pe cântar nu a mai încăput nimic. Băcanul şedea, privind cu dezgust. În fine, smulse bucăţica de hârtie de pe cântar şi o privi cu mare uimire. Nu era vorba de o listă de cumpărături, ci era o rugăciune, care spunea aşa:
„Iubite Doamne, doar Tu îmi cunoşti nevoile, aşa că eu le pun în mâinile Tale.”
Băcanul îi dădu femeii alimentele şi privea în continuare tăcut, înmărmurit. Louise îi mulţumi şi plecă din magazin. Celălalt client îi dădu băcanului o hârtie de 50 de dolari şi îi spuse:
-A meritat toţi banii! Numai Dumnezeu ştie ce greutate are o rugăciune…”

***** ***** *****

Rugăciunea este una dintre cele mai bune cadouri, care le vom primi gratuit.

Am redat acest text pentru cei care se ştiu ruga. Şi ştiu că sunteţi mulţi…

Eu nu mă rog în nici o biserică. Sunt prea rebelă ca să îmi poată „impune” cineva sau ceva, locul unde să mă rog sau timpul când să o fac.

În sufletul meu există o singură religie, a OMENIEI.

Şi mă rog din suflet pentru suflete… 😛

Read Full Post »

E o dimineaţă cuminte la masă cu absenţa.

Se rupe uneori tăcerea doar cu cadenţa gândurilor mele.

Aş vrea să-mi fie amară cafeaua dar… îmi zâmbeşte gândul la

cristalele de zahăr.

O fi doar amintirea unei dimineţi prea cuminţi ?

Îmbie-mă cu un gând, pe care timpul să nu-l uite.

Să-l cearnă, prin a lui clepsidră !

Fă-mă să privesc soarele, să mă inund de atâta strălucire !

Roagă-mă să mă evapor în miresmele florilor, împrăştiate de vântul lin !

Dăruieşte-mi gânduri, pe care să le închid în sertarele pline de speranţă !

Doreşte-mi ca muzele mele să se întoarcă şi să-mi redea lacrimile

ce nu le-am vărsat la timp şi au înflorit în lăcrămioare!

Mereu mi-a fost dragă încrederea într-o prietenie, atunci când pot spune orice şi un camarad adevărat să mă creadă, dar să-mi răspundă cu un adevăr credibil.

Îmi pare că străluceşte încrederea în cei care mă-nconjoară cu un zâmbet.

Îmi văd prietenii printre cioburile de suflet, care nu fac decât să mă ridice printre nori….

Îmi pare lumea o picătură din ploaia răcoritoare de vară ce mă stingea ades din plâns…

Îmi par glasurile o alinare care mă ating acolo unde mă doare, alungându-mi unele răni ce se vor observate.

Nu mai vreau să gândesc astăzi, vreau să fac totul, cum are să vină de la sine…

Vreau doar să simt drumul!

Read Full Post »

in-larg.jpg

 

Iată câteva…care vin , mă cuprind şi zboarăşi iar revin

„Nu sunt ce par a fi-
Nu sunt
Nimic din ce-aş fi vrutfiu!…
Dar fiindcă m-amscut fără să ştiu,
Sau prea curând,
Sau poate prea târziu
M-am resemnat, ca orice bun creştin,
Şi n-am rămas decâtCel care sunt!”
Ion Minulescu


Dacă nimic nu are sens, pentru ce trăiesc?
Şi dacă totul are sens, pentru ce nu cunosc acel Sens ?
Şi dacă totuşi există SENS şi-l voi afla, atunci cum am pot accepta
un sens care permite şi durere, atâta durere pemânt ?
Şi acum şi mereu, cineva strigă de durere.
Clipele de fericire nu scuză nimic”

O finalitate perfectă scuză oare un drum plin de imperfecţiuni ?
Dar dacă viclenia creaţiei, a vieţii, e mai teribilă şi moartea nu e un sfârşit
şivoi trezi după moarte implacabil legată de mine însămi,
în eternitate legată de imperfecţiune şi conştientă de această imperfecţiune ?”

                                              Henriette Yvonne Stahl-  „Între zi şi noapte”

Read Full Post »

Older Posts »